Zona turistică Ochiul Beiului

Undeva în sud-vestul extrem al ţarii şi al judeţului Caraş-Severin, la îmbinarea laturilor sudice ale munţilor Aninei şi cea nordică a Locvei, în mijlocul uneia dintre ultimele păduri virgine din Europa, se găseşte Ochiul Beiului, un colţ de poveste. Tradiţia spune că frumuseţile rar întâlnite ale zonei sunt alimentate de "lacrimile" unui bei legendar de unde şi numele pe care acest loc l-a împrumutat de la cel ce a pornit cândva legenda: "Ochiul Beiului".

Pentru a ajunge la Ochiul Beiului drumul nu este foarte uşor, însă odată ajuns acolo uiţi de greutăţile întâmpinate pe drum, de oboseală şi de alte griji. După ce laşi în urmă oraşul Oraviţa, apuci pe un drum asfaltat ce duce spre satele Ilidia, apoi Socolari iar apoi Potoc. Nu după mult timp se zăresc ochiul turcului (adică Lacul Bei) care se întâlneşte cu apa înspumată din cascada Beuşniţei, cascadă ce se zice că ar fi pornit din voalul miresei neîmplinite, a frumoasei ciobăniţe din zona Potocului şi a Socolariului.

Se zice că pe vremea când Banatul era sub dominaţia turcilor, un bei tânar, frumos şi bogat obişnuia să vâneze în această zonă; iar într-o zi a zarit-o pe ciobaniţă în timp ce îşi paştea oile şi s-au îndragostit pe loc unul de celalalt. De atunci frumosul bei o vizita pe ciobaniţă până când tatăl turcului a aflat de relaţia lor şi a hotarât să pună capăt vieţii fetei. Degeaba a alergat tânarul să o avertitzeze căci a gasit-o moartă. Luptându-se cu ostaşii beiul a pierdut un ochi iar din lacrimile pe care le-a vărsat apoi, s-a format izvorul care alimentează lacul. Iar din deal, din marginea lacului cade apa din cascada Beuşniţa care se zice că ar fi voalul de mireasă al păstoriţei care ar fi plecat să se întâlnească cu beiul pe tărâmul celălalt.

Ca aceasta, mai sunt multe legende nascute prin aceste locuri, cum ar fi cea a hiducului Neamţu', a ielelor care dansează lângă lac de Sânziene, sau a vrăjitoarelor care vin să culeagă ierburi crescute din lacrimile beiului...

În vale la cantonul silvic sunt câteva locuri de cazare de asemenea există şi o pensiune Sasca Română sau spaţiu special amenajat campingului. Lacul Bei e diferit de celelalte lacuri prin faptul că nu îngheaţă niciodată iar apa are o culoare şi o transparenţă aparte deşi are un diametru de aproximativ 20 de metri şi o adâncime de circa 4 metri. Odată văzut, locul acesta nu mai poate fi uitat!